Un judecător a obligat mai mulți șoferi să-și creeze cont Uber

de: Claudiu Râpan
14 06. 2017

Toată lumea știe că nu este deloc bine să consumăm băuturi alcoolice și să ne urcăm la volan. Riscul este foarte mare să ne accidentăm pe noi înșine, sau mai grav, pe alte persoane care nu au nici o vină pentru faptul că noi n-am avut chef să luăm un Uber sau un taxi.

Un judecător din Statele Unite ale Americii a dus lupta împotriva alcoolului la volan la un alt nivel. Câțiva șoferi din Ohio care au condus băuți și care au scăpat de închisoare au fost obligați de către acesta să descarce aplicațiile Uber sau Lyft pe telefon, ca parte a pedepsei primite. Michaell Cicconetti, judecător în cadrul Painesville Municipal Court, insistă asupra importanței ca șoferii să aibă cont creat pe aplicațiile care oferă servicii de taxi sau de ride-sharing.

Astfel, el speră ca șoferii în cauză, care au cosnumat alcool, să pună mai degrabă mâna pe telefon decât pe cheile de la mașină. Judecătorul a tot dat astfel de ordine inculpaților încă din luna mai. De asemenea, el spune că nu vede nimic ieșit din comun la deciziile sale și că este un lucru de bun simț ca fiecare om să se folosească de tehnologia existentă pentru a nu se pune pe sine sau pe alții în pericol. În plus, a mai spus că nu încearcă să promoveze Uber sau Lyft, ci încearcă doar să ajute oamenii să ia decizii mai bune, relatează Digitaltrends.com.

Uber și Lyft își promovează ocazional serviciile ca fiind o alternativă sigură la condusul sub influența alcoolului. Uber, de exemplu, a instalat câte un chioșc în zone pline cu baruri din mai multe orașe turistice. Oamenii care treceau pe lângă el erau invitați să sufle într-o fiolă etilotest pentru a vedea dacă mai sunt sau nu apți să conducă. Celor care depășeau valoarea legală de alcoolemie le erau oferite curse gratuite pentru a putea ajunge acasă în siguranță.